REZOLUȚII
Rezolutia ADFMR din 27 - 28 octombrie 2016
Cea de-a VII-a editie a Conferinţei Naţionale a Decanilor Facultăţilor de Medicină din România
VIAȚA UNIVERSITARĂ
Raport tehnic - Proiectul Național de Responsabilitate Socială a Facultăților de Medicină din România și Republica Moldova
Vezi raport
Asociația Decanilor Facultăților de Medicină din România, care a fost legal înființată în anul 2009 la Cluj-Napoca, reunește conducerile facultăților de medicină (decani și prodecani) din toate Facultățile din România și Republica Moldova.
De la momentul înființării, aceasta organizație a militat pentru stabilirea unor direcții necesare în desfășurarea activităților de educație și cercetare cu impact real în structura și funcționarea învățământului medical din România.
Asociația noastră s-a remarcat prin preocupările constante de armonizare a curriculei de Licență în Medicină și alte specializări din domeniul Sănătate și a promovat numeroase inițiative utile reformei educaționale pentru o mai bună pregătire a studenților, rezidenților și medicilor specialiști în acord cu standardele europene. În această direcție, începând din anul 2015, cu participarea experților din cadrul Conférence International des Doyens des Facultés de Médecine Francophone (CIDMEF), reţea internațională de prestigiu în domeniul educației medicale, ADFMR a demarat un proiect național novator de Responsabilitate Socială a Facultăților de Medicină din România și Republica Moldova, acesta constituind o nouă direcție a misiunii pe care structurile de management academic medical și-au asumat-o în ultimii ani. Acest proiect, care face parte dintr-o viziune mondială lansată în anul 2010, a avut ca scop evaluarea unor aspecte importante privind activitatea de formare medicală pentru a se atinge dezideratul de creștere a accesului populației din România la asistența medicală de calitate.
Raportul tehnic a fost întocmit de ADFMR prin participarea a 11 Facultăți de Medicină din România și Facultatea de Medicină din Chișinau, Republica Moldova conținând informații relevante referitoare la: evaluarea parcursului profesional al tinerilor absolvenți ai programelor de Licență în Medicină și de Rezidențiat în specialitățile medicale; evaluarea gradul de acoperire a specialităților medicale prin stabilirea unui registru care să cuprindă necesarul de medici specialiști în concordanță cu repartiția acestora în diversele teritorii; identificarea nivelului de satisfacție al profesioniștilor din domeniul sănătății și a comunității în contextul condițiilor și serviciilor oferite de către Sistemul de Sănătate; estimarea factorilor implicați cauzal în evoluția fenomenului de migrație a profesioniștilor din domeniul sănătății. Acesta a permis realizarea unei fotografieri a situației actuale cu recomandări care să ducă în viitorii ani nu numai la îmbunătățirea activităților în învățământul medical din România dar și a practicii profesionale medicale.
Vă rog să primiți asigurarea întregii mele considerații și speranța că, alături de dumneavoastră, ADFMR va răspunde dezideratelor stabilite prin misiunile pe care Facultățile de Medicină din România le-au propus: educație, cercetare și responsabilitate socială.
Prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu
Președinte al Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR)


